Networking la conferinţa internaţională persolog
La sfârșitul lunii Ianuarie majoritatea celor 15 distribuitori persolog actuali au acceptat invitaţia la conferinţa internaţională şi s-au întâlnit la Karlsruhe, Germania, conform motto-ului „faptul că ne completăm ne înmulţeşte”.
Una dintre principalele scopuri ale conferinţei a fost dorinţa de a învăţa unul de la celălalt, de a face schimb de experienţe şi de a menţine contacte. Nu numai diferitele programe au tratat acest subiect, ci şi discuţiile libere din timpul pauzelor de cafea şi din cadrul dineurilor care au avut loc în fiecare seară.
Studiile de caz au fost deosebit de captivante. Australia, Danemarca, Italia şi România au dat exemple din ţara lor, explicând cum anume reuşesc să obţină clienţi, utilizând diferite metode şi strategii. Toți au apreciat feedback-ul, care ia motivat să înfrunte provocările care îi aşteaptă în 2010.
Un alt punct culminant al acestei întâlniri a fost evaluarea anului trecut de către distribuitori, prezentarea activităţilor din ţările lor şi a obiectivelor pentru 2010. Şi acest curs a dat roade în ceea ce priveşte schimbul de informaţii dintre parteneri. În ciuda tuturor diferenţelor culturale, multe provocări din sfera individuală sunt totuşi similare. Participanţii au plecat acasă cu noi idei şi sugestii împachetate bine în valizele lor.
Concluzia acestor zile intensive de conferinţă poate fi rezumată astfel: Reţeaua persolog a fost din nou consolidată prin această conferinţă internaţională. Participanţii doresc să se folosească în mod util de contactele lor și de acest schimb de experiență până la următoarea conferință.
Echipa persolog le mulţumeşte tuturor partenerilor pentru participarea activă la conferinţă!

Cum să-ți îmbunătățești networking-ul:
- Manifestă interes real
- Fii deschis lucrurilor noi
- Caută puncte comune
- Contribuie şi tu
- Foloseşte limbaj pozitiv
- Investeşte mai mult decât câştigi
- Spune mulţumesc pentru tot, indiferent de cât de mic a fost favorul
- Menţine-ţi în mod regulat contactele
- Nu aştepta prea mult de la omologul tău
- Nu-ţi lăsa contactele să se estompeze, încearcă să îi reîmprospătezi
- Nu îi vorbi de rău pe ceilalţi sub nici o împrejurare
- Nu exclude pe nimeni din reţeaua ta socială
- Să nu ai idei preconcepute / prejudecăţi
- Nu uita de nici un contact al tău
- Nu te retrage doar pentru că ai fost o dată dezamăgit



