Specialistă în dezvoltarea personală

- Are la bază psihologia clinică
Prof. Dr. Dorothy Downey
Şi-a completat studiile universitare cu un Master în sănătate publică şi un al doilea Master în psihologie/ psihiatrie clinică. A primit mandatul de a cerceta, elabora şi testa sănătatea psihicului uman. Aceste concepte aveau ca scop să-i ajute pe absolvenţii din domeniul sistemului de sănătate în munca lor cu pacienţii şi familiile acestora. Împreună cu colegul ei de cercetare, Prof. Dr. John Geier, ea a creat programa de ştiinţe sociale a şcolii. Era vorba de o abordare inter-disciplinară care se baza pe psihologia clinică, psihologia socială şi sistemul de sănătate. Ea a adoptat un rol de pionier în domeniul evaluărilor comportamentului la locul de muncă.
Prof. Downey a făcut din DISC atât un instrument de evaluare a comportamentului, cât şi un sistem de învăţare cu dezvoltare proprie pentru universităţile cu renume şi marile corporaţii.
În calitate de coautor şi cercetător în domeniul dezvoltării umane, ea a realizat cercetări asupra profilului DISC pentru copii şi a tiparelor comportamentale DISC la locul de muncă (cercetarea sa a fost publicată în DISC Library of Classical Profile Patterns). Ea continuă să activeze ca vicepreşedinte al Geier Learning International şi are o contribuţie activă la instrumentele de analiză şi conceptele persolog.


